Miros plăcut de tei, aromă de cristal,
istoria-ți ne dreaptă te poartă prin trecut,
atâtea chipuri albe brăzdară al tău destin,
dar tu rămâi tot tânăr, trecutul îl învingi.
Îți cântă Eminescu, poeții de aclamă,
în vise de iubire ce stau sub a ta poală,
rămâi mereu aicea, noi trecem și plecăm,
dar amintiri cu tine ramân la nesfârșit.
Pe coardele de aur azi soarele-ți zâmbește
și-mbracă a ta tristețe acum în bucurie,
iar noi..noi visătorii, poeți ai nimănui,
ne rătăcim în tine și stăm tăcuți aici.
Și a venit iar toamna în parcul din Copou,
cad frunzele zdrobite de atâtea amintiri,
iar tu, acum iar singur, stai veșnic și-l asculți,
pe cel care își cântă iubirea din trecut.
