un simplu vis
joi, 25 noiembrie 2010
un simplu vis
Privesc....privesc mereu spre dragostea ce se naște în jurul meu, spre miile de zâmbete ce zbor neîncetat pe fețele voastre, fețe ce vor să trăiască viața la maxim, s-o coloreze doar în culorile amare ale fericirii, fericire ce poate peste noapte se va transforma într- ploaie de iluzii. Aș vrea să mă pierd și eu în acestă mulțime de zâmbete, chiar dacă pentru câteva clipe sau poate să-mi trăiesc toată viața în ele, fără sa mă mai trezesc niciodata la realitate.
Iluzii...se nasc mereu în mintea mea atunci când te văd, atunci când privesc din nou trecutul și fac din el viitorul meu, atunci când nu știu că dincolo de orice zâmbet ce apare se va naște un nou eșesc, eșec pe care va trebui să-l duc cu mine în căutarea mea nebună de lumină și de alte zambete și alte speranțe ce s-au stins de mult. Doar tu acolo undeva te ascunzi la nesfârțit, și taci privindu-mi visul vieții spulberat , fără a face nimic pentru el, pentru un simplu vis, pe cerul plin de stele.
marți, 23 noiembrie 2010
M-am născut...
pentru a mă învăța să merg,
așa că am învățat de la noapte
să zbor tăcut prin noapte.
M-am născut într-o lume prea tăcută
pentru a ma învăța să vorbesc,
dar am învățat de la păsări
să-mi cânt amarul meu mut.
M-am născut într-o lume prea singură
pentru a mă învăța să iubesc,
însă soarele s-a oferit
să-mi arate ce-i dragostea
în care pământul s-a ofilit.
M-am născut într-o lume prea oarbă
pentru a mă ajuta să văd
frumusețea clipei pe care o trăiesc,
dar viața veșnic agitată în biroul ei,
m-a ajutat să văd
întunericul în care adesea mă scufund și eu.
vineri, 19 noiembrie 2010
epilog
marți, 16 noiembrie 2010
Tânăr și neliniștit
Iubire în absolut
Iubire. Oamenii se iubesc tot mai mult
decând sau îndragostit de moarte,
toți își caută fericirea
în eșecurile ce le colorează viața.
Soarele s-a răcit cu totul,
căldura sa s-atransformat în gheață,
iar razele sale sunt prea reci
pentru a-mi îmbrăca pământul cu lumină,
dar iubirea dintre Pământ și Soare,
încă arămas intensă,
luna rămânând singură,
inundată de cererile de căsătorie
ale visătorilor ce s-au îndrăgostit de ea.
Iubire. Oamenii se iubesc tot mai mult,
decând dragotea a devenit publică
peste tot vezi doar iubire,
clădirile fiind colorate doar cu iubire,
iar peste tot iubirea își face de cap,
mai puțin cu moartea,
care nu-și găsește perechea.
marți, 9 noiembrie 2010
Parcul Copou
Miros plăcut de tei, aromă de cristal,
istoria-ți ne dreaptă te poartă prin trecut,
atâtea chipuri albe brăzdară al tău destin,
dar tu rămâi tot tânăr, trecutul îl învingi.
Îți cântă Eminescu, poeții de aclamă,
în vise de iubire ce stau sub a ta poală,
rămâi mereu aicea, noi trecem și plecăm,
dar amintiri cu tine ramân la nesfârșit.
Pe coardele de aur azi soarele-ți zâmbește
și-mbracă a ta tristețe acum în bucurie,
iar noi..noi visătorii, poeți ai nimănui,
ne rătăcim în tine și stăm tăcuți aici.
Și a venit iar toamna în parcul din Copou,
cad frunzele zdrobite de atâtea amintiri,
iar tu, acum iar singur, stai veșnic și-l asculți,
pe cel care își cântă iubirea din trecut.
Mereu
Mereu
Mereu eşti tu acolo sus.,
Mereu sunt eu, aici pe acest pământ,
Două suflete, două inimi,
Ce împart acelaşi cer,acelaşi pamânt
Iar mai recent universul.
Mereu mă strigi iar eu te strig pe tine,
Ne auzim, dar nu înţelegem
Şi de multe ori ne încurcăm
În propriile noastre capcane
Ascunse cu atâta grija
In picaaturile reci ale ploii.
Mereu eşti, mereu vei fi,
Mereu sunt si poate voi mai fi,
Mereu vom fi, dar nu pe aceeaşi undă,
Tu pe pamânt, eu călător cu a mea umbră.
poate cer prea mult
Poate cer prea mult să-mi dai iubire
Fără a şti ceea ce vreau să-ţi ofer,
Dar rămâne să-mi culeg iubirea
Din tot ce-a trecut, tot ce a fost.
Poate cer prea mult să-mi redai viaţă
Plină de eşecuri ce-au trecut,
Însă viaţa mea e visul trist al dimineţii
Când mă nasc la viaţa apoi dispar.
Poate cer prea mult să fii cu mine
într-o lume ce nare stăpân,
însă tu eşti visul ce mă ţine
prizonier în tot ce am creat.
Poate cer prea mult să-mi dai iubire,
Poate cer prea mult să mă iubeşti
Însă vreau ca tu să fii cu mine
Când din nou eu singur ma găsesc.
Gânduri
Te vreau aici, dar tu nu eşti.
Exişti?
Poate da acolo în infinitul tău
Lipsit de tot ce-nseamnă om
Eşti doar tu...poate voi fi şi eu...
Sau poate nu ne vom vedea
Decât în poveştile pe care le aud despre tine,
Sau în gândurile ce mi le trimiţi.
Te vreau tot mai repede aici
Sunt atâtea întrebări
Iar răspunsurile sunt tot mai puţine
Şi se ascund de mine
Parcă le-aş lua viaţa doar pentru mine.
Te vreau sau poate nu...
Încă mai negociez asta cu mine,
Căutând un raspuns ce nu va veni niciodată
Sau poate va veni printr-un vis
Sau o adiere de vânt
Ce va străbate şi viaţa mea.
Unde te văd?
Te văd în zâmbetul trist
al cerşetorului de la colţul străzii,
ce-mi cerşeşte o clipă
să-i ascult cântecul cald
al lacrimilor ce-i curg din sufletul alb.
Te văd în ochii fericirii
Ce se naşte în jurul meu,
Atunci când ofer celorlalţi
O mână întinsă
Pentru a zidi un nou vis mai larg.
Te văd pe chipul copilului
Ce mă cheamă să mă joc cu viaţa,
Să mă scufund în plaja de vise
Pentru a-mi alege ceea ce vreau.
Te văd pe buzele bătrănului
Ce-mi şopteşte să trăiesc viaţa,
Ce mă ia de mână
Pentru a călători printre poveşti
Şi a planta altele
Ce nu vor muri nicodată.