Ora de mate

Cifre ,cuvinte încurcate în atâtea simboluri,
linii continui aici spre liberatate,
altele curbate spre infinit,
iar cele pararele spre mister.
Pe prima pagina a caietului,
un triunghi echilateral,cu unghiurile perfect egale,
intră în conflict cu unul isoscel,
ce vrea să străpungă cerul.
Un pătrat îmi arata limitele,
înşirându-mi în intoriul meu straniu,
cifrele pentru a-mi scrie liberatatea.
Pentru fiecare lucru mi se ofera un simbol.
Soarele poate fi doar unul,
stelele se descopera cel mai bine în mulţimea infinită,
pământul,în 2sau 3 ,depinde de planeta unde trăim,
iar inima,cu 1,sau… poate infinit,
depinde de infinitatea de forme geometrice
ce stau în alcătuirea ei,
una fiind a mea, a ta, sau chiar a ta, a tuturor.

Eu....tu...noi...

Am trecut ca doi străini prin gară
Deşi cândva, acelaşi tren ne lăsa pe acelaşi peron,
-aici în gara pustie a tinereţii-
Sub acelaşi soare ce croia drum spre mister.
Atunci erai altfel, aveai alte planuri cu noi,
Alte socoteli de încheiat cu viata,
Socoteli ce nu le-ai inteles niciodata,
O socoteala find eu...
Atunci erai tu,eu si noi,
Noi trei căutam un hotel unde să ne petrecem viaţa,
Ce să aiba ca privelişte mare
Iar pământul să-ţi fie aşezat ca scut- contra luminii.

Am trăit ca doi străini în gară,
Pe aceeaşi bancă, acelaşi peron,
Citind acelaşi ziar obosit de vise,
Trimiţând mesaje continui,
Deşi peronul eram noi, tu şi eu,
Ca în tren acelaşi compartiment
în care sunt eu, tu şi noi

Mister

Tăcere.Un farmec se aşterene peste noapte
şi-un adevarat mister alunecă din stele.
Un cântec trist parfumesază noaptea
îngheţată de vise ce n-au stare şi îţi caută ecou .
Pe cer o infinitate de lumini îmi ameţesc ochii,
un joc nebun de culori în care lipseşte albul

Poveste.Cuvintele zboară călare pe amintirile
Ce nu mai au stare în viaţa de apoi,
în care lacrimile le-au condamnat.
după o judecată fără dovezi şi martori- doar eu.
Eroi şi prinţese s-au adunat la balul tinereţii mele,
în sala mare a sufletului meu,
unde e loc pentru viaţă, sau… clipe din viaţă.


Singurătate.Iubirea se-ntrece în declaraţii de dragoste
ce mi le trimite prin săgeţile lui Cupidon,
Aşteptând să-i răspund- cu tăcerea.
Cuvintele mi-au secat,dar sufletul înca vorbeşte
îmi şopteşte ceea ce sunt eu.
Dar oare… sunt eu?

Jurnal

M-am trezit fără să vreau aici,
ţn lumea aceasta nebună,
în lumea arzătoare a reflectoarelor,
pe o scenă necunoscută mie,
nestiind ce vis trebuie să realizez.
Am întălnit un zâmbet, apoi o umbrp,
o ploaie de necunoscut,
pentru a alege ceea ce mi se potriveşte,
adica eu.
Am pictat pe cer o nouă stea,
de parcă nu ar fi fost destule.
Dar această stea e a mea!
Am scris un nou cuvânt în cartea vieţii,
nu cu culorice iar fi dat aceeaşi viaţă,
şi cu cerneală invizibilă, pentru a fi nemuritor.
Soarelui i-am dat o altă culoare,
cea pe care o avea era prea monotonă.
Mă gândeam la un verde, sau albastru...
sau mai bine îl fac multicolor,
în fiecare zi altă culoare,
pentru a-mi plăcea ma imult.
Iar acum, pentru că nu mai am ce scrie,
am să vorbesc.
Va fi cineva care să-mi înţeleagă graiul.

Iubesc!!!

Iubesc clipa în care mi-ai dat aripi,
în care mi-ai împresurat speranţa peste trupul de ceară,
ziua în care mi-ai dat drept moştenire cerul
pentru a face din el pafumul vieţii mele.

Iubesc!
Păsările mă-ndeamnă să iubesc,
în zborul lor tăcut îmi împrăştie iubirea,
amestecânnd-o cu roua dimineţii
pentru a da viaţă, iubirii...

Iubesc zâmbetele pline de lumină ale vieţii,
vorbele calde ale tăcerii,
amintirea clipei în care te-am întălnit
şi mi-ai dăruit în dar, iubirea...

la revedere liceu!!!

la revedere