un simplu vis

un simplu vis

vineri, 30 aprilie 2010



În ce să mai cred?



În ce să mai cred?


Cuvintele mă-ndeamnă să cred în ele,


soarele luna și stelele în ele,


dar eu cred doar în noapte,


în îngerii de ceară


ce mă-ndeamnă să le descopăr


paradisul lor plin de dulceața pierzării,


o lume plină de vise frumos parfumate,


cu mireasma unei iubirii în ceață,


ce vrea să-mi dea un fir de speranță


pentru a-mi reclădi livada viselor.



În ce să mai cred?
În oamenii de piatră ce-mi zâmbesc,


mereu același zâmbet cald ce te frige


și care te amețește în jocul buzelor reci


ce sunt doar a le tale


vineri, 9 aprilie 2010

marți, 6 aprilie 2010

Printre zei





Dacă aş fi un mic Zeus sau...de ce nu Marte,


m-aş aşeza la masa pe care atârnă Universul,


pentru a juca cu Platon o partida de şah.


Aş lua o mână de pioni din Universul dornic de moarte,


le-aş da un rege şi oregina dintre cei mai slabi


şi le-aş pune să lupte pentru a-mi caştiga tabla regească.



Alături,zarurile se învârt tot mai rebele.


Mercur duce o partida grea contra lui Caesar,


Pierzând tot aşa că-i împruut nişte oameni.


Nu-s aşa scumpi, dar merg de distracţie...



Undeva pe canapea, Iunona se cearta cu Venus.


Se pare că Troia nu a fost de ajuns,


Iunona mai vrea să piară ceva pentru a-şi arăta frumuseţea


Şi plină de mânie îşi aţinteşte ochii în universul mut.


- Va fi război-



Am pierdut. Mai am nevoie de piono şi de regi,


Mercur a rămas şi el fără oameni,


Iunona nu a gasit frumuseţea aşa că mai caută,


iar Universul dornic de moarte


ne imploră să nu le mai fumăm ţigara.

Îndemnuri pentru tine



Atunci când nu mai ai răbdare,


urcă pe muntele înalt al fericirii şi urlă.


Vei rupe orice graniţă ce te leagă de el.



Atunci cand vrei să fugi de trecut


pune într-un ghioydan filmul vieţii tale


şi vei vedea că nu e greu săl porţi.


Oricum nu scapi, se ţine de tine...



Atunci când vrei să schimbi viaţa pe n pachet de ţigări


ia o ţigară şi respiră-i mireasma.


O recunoşti? E o altă lume,


Sau... poate n-are moarte?



Atunci când vrei să porneşti războaie,


aprinde televizorul şi vei vedea sângele care plânge....



Atunci când vrei să iubeşti,


iubeşte doar calea,


căci cei ce te-neacă-n mireasma iubirii,


servesc o cafea apoi pleacă, zâmbind.



Atunci când vrei să crezi în oameni,


Îneacăţi amarl în băutură şi vei vedea


Cât de mult pot ameţi vorbele lor....



Atunci când vrei să cucereşti trofee,


aleargă cât poţi de repede


până la cel mai înalt vârf de pe pământ,


iar de acolo vei vedea că şi alţii


fac acelaşi lucru...şi doar unul poate sta sus....



Atunci când vrei să plângi,


ia nişte apă şi toarno la tulpina unui copac,


vei vedea ce frumos creşte....



Atunci când simţi că disperi,


aruncă un strop de speranţă peste focul ce te mistuie,


zâmbind celor ce zâmbesc zâmbetului tău....



Atunci când vrei să fii înţeles,


nu te urca pe un postament şi renunţă la microfon.


Vorbele tale zboară mai uşor când sunt lipsite de greutate.



Atunci când ai nevoie de sfaturi,


ascultă o pană purtată de vânt,


vei vedea cât e de fericită în jocul ei.

duminică, 4 aprilie 2010

Te duci


Te duci...drumu-i atât de lung,
cu paşi greoi,calci totul in piioare
un cântec trist,răsuna-n vale.

Te duci, te pierzi pe drumul plin de praf,
copacii cresc,uscaţi...
un altar de jertfă înălţat.

Te duci..străin privesc,
o barcă-n larg pluteşte pe un cântec trist,
un amrinar la cârmă,conduce pământul...iar tu te duci...te duci...
şi laşi în urmă vîntul.

Mi-e dor de tine


Prin stelele târzii, ce noaptea luminează,
Ţi-am scris cu lacrimi mute,iubirea ce ne leagă,
Şi chiar de o furtună , grădina ne-a ucis
Iar florile învinse, cu toate-au ofilit,
Noi vom picta grădina, cu-n nou surâs deplin


Mie dor de tine, soare de dimineaţă,
Ţi-am scris aceasta pe munţii ce-I înalţi,
Ce obosiţi de viaţă, se pun în calea ta,
Spre a nu-ţi vedea splendoarea,
Ce livada a înverzit.


Mie dor de tine,viaţă,
Să stăm ca să privim,
Castele de ghiaţă şi tot ce-am ucis,
Pentru a ajunge în ceruri,
În lumea ce-am creat,
Din lacrimi şi suspine,cu care am luptat.

Si ce!!!


Şi ce dacă plângi?
Viaţa e lacrimi
Te lupţi pentru tine,
Te pierzi în suspine,
Te cauţi în vise,în plăceri ce te sting,
Şi zbori printre stele
Cu aripa frântă,
Strigi către ceruri,
Unde glasuri mute
Te-ndeamna să speri în ele...

Şi ce dacă pieri?
Lumea te uită,
O floare uscată
Ramâi tristă-n umbră.
Şi al tău parfum
Scăldat în tăcere
Se pierde spre soare,
Iar tu...tu, zbori in tăcere

Şi ce daca lupţi?
Viţa e o luptă,
Te-nvingi chiar pe tine
Dar pieri pană la urmă,
Căci în marea de lacrimi
Te-neci zi şi noapte,
Iar moartea te strigă
Cu al său chip de ceară,
Să lupţi, să te-nvingi,
Dar slăbit de speranţe
Să devii doar un vis

Trandafirul fără spin





gândesc cum să-ţi înfloresc viaţa.


De câteva zile nu mai esti tu,


nu te mai recunosc în vorbele care mi leai spus.


Din chipul tău pleacă mesaje tot mai negre


toţi văzându-te cum te-ndrăgosteşti de noapte,


uitănd ziua în care ai înflorit.



Casa ta este tot mai tristă.


Un val de tăcere raşcoleste camerele goale,


tu din geam mă-ndemni te las,


te-ai săturat alergăm,vrei să mai stai ,


vrei admiri unde ai ajuns acum


dar fără observi căci tu ai alergat doar ziua.



gândeam cum să-ţi înflorec viaţa


şi iată la florăria din colţ,


un trandafir fără spini aşteaptă să-i zăresc parfumul,


pentru a ţi-l oferi ţie...cu spinii săi tăcuţi.

Jocul





Fără să vreau te văd cum treci,


cu parfumul tău atrăgător şi plin de vise,


ce scufundă şi cele mai înalte blocuri,


atrăgăndu-le fără să vrea


într-un joc ştiut doar de tine


pe care doar tu îl căştigi...



Fără să vreau, te aud cum mă strigi.


Vrei să reîncepem jocul


pentru că toţi sunt prinşi în altele,


iar eu, eu rămân singura speranţă


pentru a caştiga din nou,pentru a învinge.


Dar tu uiţi că eu ţi-am învăţat mişcările


şi te pot învinge...




Fără regret intru din nou în joc.


Trebuie să-ţi învingi propia nemurire!


am as-ul în mână şi dacă vreau te distrug


pentru a te vedea suferind,


lucru cel fac, apoi plec indiferent,


auzindu-te cum strigi.


Se pare jocul tău te-a distrus,


Dar eu stiu cume.Odată mai învins.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Cruci





Ploua .Totu-I doar lacrimi,


totu-i cuprins de tăcere.


Cruci tot mai multe se înalţă


pe morna nele pline de gunoaie,


aruncte colo de cei obosiţi.


Pe marginea străzii


cruci stau aruncate, dar nu distruse,


cei de la salubrizare ne mai facând faţă


în dorinţa lor de a de aduna.


Nimeni nu vrea să-şi mai poarte crucea,


toţi vor fie liberi


alergănd şi arucăndu-şi crucile,


crezând că au scăpat.



Plouă.Totu-I doar lacrimi,


totu-I cuprins de disperare.


Cruci tot mai multe se lasă


pe mormanele pline de gunoaie.


vineri, 2 aprilie 2010

Timpul trece…

Anii toţi vor trece-n grabă,

Noi vom fi mereu aici

Şi nici frica, nici necazul,

Nu vor sparge ce-am unit.

Burebista ne-a vrut vrednici,

Ne-a unit destinul trist.

Degebal ne-a văzut liberi

Şi-a murit pentru a trăi.

Dar venit-au otomanii,

Polonii ne-au vrut doar vis,

Ruşii ne-au crezut doar stele

Ce vor pieri, ce s-au stins.

Dar aceste simple stele,

Ce-au trăit doar într-un vis,

Au născut luceafări mândri

Ce-au distrus norii străini.

Stefan ne-a-ntărit credinţa,

Ţepeş spaima a-mprăştiat,

Iancu ne-a arătat puterea,

Mihai - că suntem români.

Iară azi, uniţi şi liberi,

Noi ne căutam în vânt,

Tot tezaurul de sânge

Ce-a pierit dus de destin.

Se va sfârşi

Se va sfârşi-ntr-o zi amarul,

şi Prutul ce ne-a despărţit,

în drumul său, sătul de lacrimi,

cu sânge ne-a udat pământul pustiit.

Se va sfârşi-ntr-o zi şi noaptea,

Iar glasul tău atât de trist

va trece peste-atâtea glasuri,

ce te condamnă ca pe Crist.

Cântecul nostru, cel de veacuri,

va cuceri cerul pustiu…

Se va sfârşi-ntr-o zi calvarul,

Vor trece anii grei, de scrum,

şi nici furtuni, nici chipuri triste,

nu vor mai fi pe-al nostru drum,

iar sângele ce-a curs pe câmpuri,

va fi ţărână, într-un pumn...

Unirea

Unirea a fost visul tăcut pe care l-a cântat acest pământ românesc în istoria sa atât de tulburată de furtuni, de ploi şi de lacrimi. Unirea a fost dorinţa eroilor ce au ştiut să vadă în acest pământ, unul al lor şi al celor ce vor veni supă ei. Burebista a arătat lumii întregi că poporul român este unul îndrăzneţ şi puternic atunci când este unit. Visul său a fost „Unirea”, vis pe care l-a realizat şi pe care nimeni nu i l-a distrus. Decebal i-a urmat exemplul şi a luptat până la moarte pentru idealul măreţ al celor pe care i-a condus, terifiindu-i pe mândrii şi temuţii romani.

Unirea a fost îndemnul şi visul pentru care au luptat domnitori români ca Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, toţi punând mai presus de orice lucru şi faimă personală, dorinţa tuturor românilor de a fi liberi pe propriul pământ. Ei au căutat să apere sărăcia ţăranilor, sărăcia acestei ţări atât de bogate in idealuri, dar mult prea lovită de toţi cei care îi vroiau şi ultimul fir de speranţa.

Unirea a fost visul cel mare al lui Mihai Viteazul, cel ce a arătat lumii întregi că visele pot deveni realitate. El a luptat cu arma în mână pentru a-l îndeplini şi a arăta tuturor ce poate poporul român atunci când este unit. Domnitorul a crezut în visul său, a crezut în poporul pe care îl conducea, şi a ales să moară pentru acest lucru.

Unirea au cântat-o boierii patrioţi şi şcoliţi în Apus într-o vreme în care grecii credeau că acest pământ sfânt este doar al lor şi că pot învinge uşor o istorie plină de frumuseţi. Unirea au căutat-o tinerii români ce au găsit în Occidentul plin de libertate, puterea de a-şi spune cântul de veacuri al unui popor prea slăbit pentru a ţine piept celor mari. Ei au redat poporului dezamăgit şi slăbit, puterea de a visa din nou, de a lupta şi de a-şi cere drepturile.

Unirea au realizat-o cei care au ştiut să lupte contra celor mari nu cu arma, nici cu forţa, ci cu dragostea de a fi uniţi. Ei au profitat şi de ultimul strop de speranţa pentru a-şi realiza visul. Au ştiut că, prin persoana lui Cuza, pământului străbun al dacilor i se dă din nou şansa de a fi întreg. Ei au început acest vis, ştiind ca într-o zi el v-a fi cu totul realitate.

„ Unire!Unire!Unire!” au strigat românii la 1918.Glasul lor, atât de însetat de acest ideal, a rupt şi cele mai puternice bariere puse de duşmanii noştri, răsunând în cele mai ascunse locuri ale lumii. Atunci am arătat adevărata noastră putere, şi faptul ca tăria şi curajul ce ne-au caracterizat străbunii, nu au pierit nicidecum, ci doar au aşteptat momentul potrivit pentru a renaşte.

Unirea a fost cântecul ce a răsunat din nou în glasul românilor loviţi de soarta nedreapta. Comuniştii au ştiut că acest cantec va rămâne veşnic pe buzele noastre, şi a încercat să-l distrugă, dar nu au ştiut că ei pot distruge un vis, nu o naţiune; iar naţiunea noastră este puternică atunci când este unită!

Unirea este visul pe care noi, românii, îl visăm şi acum. Timpul ne-a fost din nou împotrivă, ne-a rupt din nou graniţa, pentru a ne face să visăm şi să sperăm. Dar mai ales, să ne arătăm iar dragostea şi puterea ce ne-au făcut să ne construim o istorie atât de bogată şi plină de frumuseţi.