un simplu vis
vineri, 19 noiembrie 2010
epilog
marți, 16 noiembrie 2010
Tânăr și neliniștit


Am să vă invit să trăiți ceva nou, ceva care vă va umple timpul liber și vă va face tinerețea mai frumoasă. Problema e că nu veți fi răsplătiți niciodată pentru ceea ce faceți cu bani sau alte lucruri, și doar cu zâmbete. Vreau să vă invit să deveniți voluntari, voluntari ce nu așteaptă nimic in schimb dar care dau totul pentru cei de lângă ei.Iubire în absolut

Iubire. Oamenii se iubesc tot mai mult
decând sau îndragostit de moarte,
toți își caută fericirea
în eșecurile ce le colorează viața.
Soarele s-a răcit cu totul,
căldura sa s-atransformat în gheață,
iar razele sale sunt prea reci
pentru a-mi îmbrăca pământul cu lumină,
dar iubirea dintre Pământ și Soare,
încă arămas intensă,
luna rămânând singură,
inundată de cererile de căsătorie
ale visătorilor ce s-au îndrăgostit de ea.
Iubire. Oamenii se iubesc tot mai mult,
decând dragotea a devenit publică
peste tot vezi doar iubire,
clădirile fiind colorate doar cu iubire,
iar peste tot iubirea își face de cap,
mai puțin cu moartea,
care nu-și găsește perechea.
marți, 9 noiembrie 2010
Parcul Copou

Miros plăcut de tei, aromă de cristal,
istoria-ți ne dreaptă te poartă prin trecut,
atâtea chipuri albe brăzdară al tău destin,
dar tu rămâi tot tânăr, trecutul îl învingi.
Îți cântă Eminescu, poeții de aclamă,
în vise de iubire ce stau sub a ta poală,
rămâi mereu aicea, noi trecem și plecăm,
dar amintiri cu tine ramân la nesfârșit.
Pe coardele de aur azi soarele-ți zâmbește
și-mbracă a ta tristețe acum în bucurie,
iar noi..noi visătorii, poeți ai nimănui,
ne rătăcim în tine și stăm tăcuți aici.
Și a venit iar toamna în parcul din Copou,
cad frunzele zdrobite de atâtea amintiri,
iar tu, acum iar singur, stai veșnic și-l asculți,
pe cel care își cântă iubirea din trecut.
Mereu

Mereu
Mereu eşti tu acolo sus.,
Mereu sunt eu, aici pe acest pământ,
Două suflete, două inimi,
Ce împart acelaşi cer,acelaşi pamânt
Iar mai recent universul.
Mereu mă strigi iar eu te strig pe tine,
Ne auzim, dar nu înţelegem
Şi de multe ori ne încurcăm
În propriile noastre capcane
Ascunse cu atâta grija
In picaaturile reci ale ploii.
Mereu eşti, mereu vei fi,
Mereu sunt si poate voi mai fi,
Mereu vom fi, dar nu pe aceeaşi undă,
Tu pe pamânt, eu călător cu a mea umbră.
poate cer prea mult

Poate cer prea mult să-mi dai iubire
Fără a şti ceea ce vreau să-ţi ofer,
Dar rămâne să-mi culeg iubirea
Din tot ce-a trecut, tot ce a fost.
Poate cer prea mult să-mi redai viaţă
Plină de eşecuri ce-au trecut,
Însă viaţa mea e visul trist al dimineţii
Când mă nasc la viaţa apoi dispar.
Poate cer prea mult să fii cu mine
într-o lume ce nare stăpân,
însă tu eşti visul ce mă ţine
prizonier în tot ce am creat.
Poate cer prea mult să-mi dai iubire,
Poate cer prea mult să mă iubeşti
Însă vreau ca tu să fii cu mine
Când din nou eu singur ma găsesc.

Gânduri
Te vreau aici, dar tu nu eşti.
Exişti?
Poate da acolo în infinitul tău
Lipsit de tot ce-nseamnă om
Eşti doar tu...poate voi fi şi eu...
Sau poate nu ne vom vedea
Decât în poveştile pe care le aud despre tine,
Sau în gândurile ce mi le trimiţi.
Te vreau tot mai repede aici
Sunt atâtea întrebări
Iar răspunsurile sunt tot mai puţine
Şi se ascund de mine
Parcă le-aş lua viaţa doar pentru mine.
Te vreau sau poate nu...
Încă mai negociez asta cu mine,
Căutând un raspuns ce nu va veni niciodată
Sau poate va veni printr-un vis
Sau o adiere de vânt
Ce va străbate şi viaţa mea.

