timpul

Supărat acuma timpul,
trist vegheză în trecut,
unde și-a pierdut iubirea
ce l-a înșelat atunci.
Tot pământul e doar lacrimi,
caută tăcut și el,
să unească din nou soarta
Timpului mințit cu zel.
Sus în cer e mare zarvă,
nimeni n-a mai adormit,
stelele strigă într-una:
Iubire unde veghezi?
Supărat acuma timpul
trist veghează în trecut,
dar iubirea nu apare,
ea s-a dus, el a pierdut...

Visul copilăriei.

un simplu vis

Oare sunt eu în atâtea lacrimi ce curg din ochii viselor ce se pierd în viața mea? Mă trezesc zi de zi aici, în această lume, în care nici eu nu știu ce caut. Mereu îmi caut viața mea, stabilitatea, și dacă mai am timp mai caut și câte o floare ce sa infloreasca in viata mea, dar si aceea se va ofili. Zi de zi incerc să număr razele de soare ce coboară pe chipul meu, dar când fac un bilanț, îmi dau seama că și acestă zi care tocmai a trecut ,am înecat-o în ploaia ce a curs din ochii mei, sătui de atâta amărăciune.
Privesc....privesc mereu spre dragostea ce se naște în jurul meu, spre miile de zâmbete ce zbor neîncetat pe fețele voastre, fețe ce vor să trăiască viața la maxim, s-o coloreze doar în culorile amare ale fericirii, fericire ce poate peste noapte se va transforma într- ploaie de iluzii. Aș vrea să mă pierd și eu în acestă mulțime de zâmbete, chiar dacă pentru câteva clipe sau poate să-mi trăiesc toată viața în ele, fără sa mă mai trezesc niciodata la realitate.
Iluzii...se nasc mereu în mintea mea atunci când te văd, atunci când privesc din nou trecutul și fac din el viitorul meu, atunci când nu știu că dincolo de orice zâmbet ce apare se va naște un nou eșesc, eșec pe care va trebui să-l duc cu mine în căutarea mea nebună de lumină și de alte zambete și alte speranțe ce s-au stins de mult. Doar tu acolo undeva te ascunzi la nesfârțit, și taci privindu-mi visul vieții spulberat , fără a face nimic pentru el, pentru un simplu vis, pe cerul plin de stele.

M-am născut...

M-am născut într-o lume mult prea obosită
pentru a mă învăța să merg,
așa că am învățat de la noapte
să zbor tăcut prin noapte.

M-am născut într-o lume prea tăcută
pentru a ma învăța să vorbesc,
dar am învățat de la păsări
să-mi cânt amarul meu mut.

M-am născut într-o lume prea singură
pentru a mă învăța să iubesc,
însă soarele s-a oferit
să-mi arate ce-i dragostea
în care pământul s-a ofilit.

M-am născut într-o lume prea oarbă
pentru a mă ajuta să văd
frumusețea clipei pe care o trăiesc,
dar viața veșnic agitată în biroul ei,
m-a ajutat să văd
întunericul în care adesea mă scufund și eu.

epilog

Mereu te-ncrezi în oameni,

mereu trăiesști în ei

și cauți fericirea, acolo, unde nu-i,

mereu vrei sa fii liber,

mereu să iubești

tot ce culegi în zborul tău spre nicăieri.

Mereu asculți cum viața

te cheamă să trăiești,

cum visul blând din tine,

te cheamă să iubești,

ești plin de frumusețe

dar totul va pieri

când va veni momentul,

de a fi din nou un vis.

Ascultă frumusețea

cum strigă să nu pieri,

să nu te lași pierzării

oricât ar fi de greu,

trăiește zi și noapte

în lumea ce-ai zidit,

și nu te-ncrede în oameni,

trăiește al tău vis.

Tânăr și neliniștit

Toți ne trăim tinerețea cum știm noi mai bine, cum dorim noi astfel încât ea să fie cât mai frumoasă. Suntem tineri, plini de viață, iar energia nu poate sta in noi, trebuie consumată, toți alegând un mod în care să ne-o consumăm. Facultatea și scoala, ocupă un cel mai mult timp din viața noastră, pentru ca ele sunt necesare pentru viitorul nostru. Dar timpul liber ce facem cu el?

Mulți ne mulțumim ca în timpul liber să ne relaxăm, să ne refacem puterile, sau să ne distrăm cât mai mult, fără a pierde nici cea mai mică parte din el degeaba. Puțini alegem să-l folosim pentru noi și pentru alții care au nevoie de noi.

E de ajuns să aruncăm o privire în jurul nostru și vom vedea realitatea în care trăim, realitate care nu este deloc frumoasă. Vedem atâția tineri care suferă, atâți copii ce iși pierd copilăria cerșind sau și-o petrec prin spitale, dar niciodata nu ne oprim pentru a-i oferi un zâmbet sau o simplă încurajare. El are nevoie de noi, dar și noi avem nevoie ca ceea ce facem pentru el să ne fie apreciat.

Oridecâte ori facem ceva, așteptăm și răsplată pentru ceea ce facem, pentru că ar fi cea mai mare crimă ca noi să muncim degeaba. Însă nu toți pot să ne ofere ceva, nu toți pot să ne mulțumească așa cum vrem noi pentru ceea ce facem, de multe ori ei neavând nici puțin din câte avem noi.

Am să vă invit să trăiți ceva nou, ceva care vă va umple timpul liber și vă va face tinerețea mai frumoasă. Problema e că nu veți fi răsplătiți niciodată pentru ceea ce faceți cu bani sau alte lucruri, și doar cu zâmbete. Vreau să vă invit să deveniți voluntari, voluntari ce nu așteaptă nimic in schimb dar care dau totul pentru cei de lângă ei.

Poți face o vizită la spitalul de copii, sunt copii ce te așteaptă atât de mult să le oferi din timpul tău liber pentru a sta cu ei și a-i ajuta să zâmbească. Sunt atâtea încercări în viața de zi cu zi în care cei de lângă tine, chiar daca de multe ori necunoscuți, au atâta nevoie de tine, de timpul tău liber. Crezi că e așa greu să renunți la câteva momente de relaxare pentru a sta cu cei care au nevoie într-adevăr de tine? Crezi că e așa greu să te oferi pe tine celorlalți?Încearcă, te așteaptă o lume plină de comori, plină de mulțumiri și de noi prieteni ce vor să te descopere și alături de tine să faceți mii și mii de alte zâmbete.

Iar prețul pentru tot ceea ce faci e în tine. Caută-l bine, o să vezi cât e de frumos.

Iubire în absolut

Iubire. Oamenii se iubesc tot mai mult

decând sau îndragostit de moarte,

toți își caută fericirea

în eșecurile ce le colorează viața.

Soarele s-a răcit cu totul,

căldura sa s-atransformat în gheață,

iar razele sale sunt prea reci

pentru a-mi îmbrăca pământul cu lumină,

dar iubirea dintre Pământ și Soare,

încă arămas intensă,

luna rămânând singură,

inundată de cererile de căsătorie

ale visătorilor ce s-au îndrăgostit de ea.

Iubire. Oamenii se iubesc tot mai mult,

decând dragotea a devenit publică

peste tot vezi doar iubire,

clădirile fiind colorate doar cu iubire,

iar peste tot iubirea își face de cap,

mai puțin cu moartea,

care nu-și găsește perechea.