Unirea

Unirea a fost visul tăcut pe care l-a cântat acest pământ românesc în istoria sa atât de tulburată de furtuni, de ploi şi de lacrimi. Unirea a fost dorinţa eroilor ce au ştiut să vadă în acest pământ, unul al lor şi al celor ce vor veni supă ei. Burebista a arătat lumii întregi că poporul român este unul îndrăzneţ şi puternic atunci când este unit. Visul său a fost „Unirea”, vis pe care l-a realizat şi pe care nimeni nu i l-a distrus. Decebal i-a urmat exemplul şi a luptat până la moarte pentru idealul măreţ al celor pe care i-a condus, terifiindu-i pe mândrii şi temuţii romani.

Unirea a fost îndemnul şi visul pentru care au luptat domnitori români ca Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare, toţi punând mai presus de orice lucru şi faimă personală, dorinţa tuturor românilor de a fi liberi pe propriul pământ. Ei au căutat să apere sărăcia ţăranilor, sărăcia acestei ţări atât de bogate in idealuri, dar mult prea lovită de toţi cei care îi vroiau şi ultimul fir de speranţa.

Unirea a fost visul cel mare al lui Mihai Viteazul, cel ce a arătat lumii întregi că visele pot deveni realitate. El a luptat cu arma în mână pentru a-l îndeplini şi a arăta tuturor ce poate poporul român atunci când este unit. Domnitorul a crezut în visul său, a crezut în poporul pe care îl conducea, şi a ales să moară pentru acest lucru.

Unirea au cântat-o boierii patrioţi şi şcoliţi în Apus într-o vreme în care grecii credeau că acest pământ sfânt este doar al lor şi că pot învinge uşor o istorie plină de frumuseţi. Unirea au căutat-o tinerii români ce au găsit în Occidentul plin de libertate, puterea de a-şi spune cântul de veacuri al unui popor prea slăbit pentru a ţine piept celor mari. Ei au redat poporului dezamăgit şi slăbit, puterea de a visa din nou, de a lupta şi de a-şi cere drepturile.

Unirea au realizat-o cei care au ştiut să lupte contra celor mari nu cu arma, nici cu forţa, ci cu dragostea de a fi uniţi. Ei au profitat şi de ultimul strop de speranţa pentru a-şi realiza visul. Au ştiut că, prin persoana lui Cuza, pământului străbun al dacilor i se dă din nou şansa de a fi întreg. Ei au început acest vis, ştiind ca într-o zi el v-a fi cu totul realitate.

„ Unire!Unire!Unire!” au strigat românii la 1918.Glasul lor, atât de însetat de acest ideal, a rupt şi cele mai puternice bariere puse de duşmanii noştri, răsunând în cele mai ascunse locuri ale lumii. Atunci am arătat adevărata noastră putere, şi faptul ca tăria şi curajul ce ne-au caracterizat străbunii, nu au pierit nicidecum, ci doar au aşteptat momentul potrivit pentru a renaşte.

Unirea a fost cântecul ce a răsunat din nou în glasul românilor loviţi de soarta nedreapta. Comuniştii au ştiut că acest cantec va rămâne veşnic pe buzele noastre, şi a încercat să-l distrugă, dar nu au ştiut că ei pot distruge un vis, nu o naţiune; iar naţiunea noastră este puternică atunci când este unită!

Unirea este visul pe care noi, românii, îl visăm şi acum. Timpul ne-a fost din nou împotrivă, ne-a rupt din nou graniţa, pentru a ne face să visăm şi să sperăm. Dar mai ales, să ne arătăm iar dragostea şi puterea ce ne-au făcut să ne construim o istorie atât de bogată şi plină de frumuseţi.