un simplu vis

un simplu vis

vineri, 11 iunie 2010

Mister






Tăcere.Un farmec se aşterene peste noapte
şi-un adevarat mister alunecă din stele.
Un cântec trist parfumesază noaptea
îngheţată de vise ce n-au stare şi îţi caută ecou .
Pe cer o infinitate de lumini îmi ameţesc ochii,
un joc nebun de culori în care lipseşte albul

Poveste.Cuvintele zboară călare pe amintirile
Ce nu mai au stare în viaţa de apoi,
în care lacrimile le-au condamnat.
după o judecată fără dovezi şi martori- doar eu.
Eroi şi prinţese s-au adunat la balul tinereţii mele,
în sala mare a sufletului meu,
unde e loc pentru viaţă, sau… clipe din viaţă.


Singurătate.Iubirea se-ntrece în declaraţii de dragoste
ce mi le trimite prin săgeţile lui Cupidon,
Aşteptând să-i răspund- cu tăcerea.
Cuvintele mi-au secat,dar sufletul înca vorbeşte
îmi şopteşte ceea ce sunt eu.
Dar oare… sunt eu?

Jurnal

M-am trezit fără să vreau aici,
ţn lumea aceasta nebună,
în lumea arzătoare a reflectoarelor,
pe o scenă necunoscută mie,
nestiind ce vis trebuie să realizez.
Am întălnit un zâmbet, apoi o umbrp,
o ploaie de necunoscut,
pentru a alege ceea ce mi se potriveşte,
adica eu.
Am pictat pe cer o nouă stea,
de parcă nu ar fi fost destule.
Dar această stea e a mea!
Am scris un nou cuvânt în cartea vieţii,
nu cu culorice iar fi dat aceeaşi viaţă,
şi cu cerneală invizibilă, pentru a fi nemuritor.
Soarelui i-am dat o altă culoare,
cea pe care o avea era prea monotonă.
Mă gândeam la un verde, sau albastru...
sau mai bine îl fac multicolor,
în fiecare zi altă culoare,
pentru a-mi plăcea ma imult.
Iar acum, pentru că nu mai am ce scrie,
am să vorbesc.
Va fi cineva care să-mi înţeleagă graiul.

Iubesc!!!




Iubesc clipa în care mi-ai dat aripi,
în care mi-ai împresurat speranţa peste trupul de ceară,
ziua în care mi-ai dat drept moştenire cerul
pentru a face din el pafumul vieţii mele.

Iubesc!
Păsările mă-ndeamnă să iubesc,
în zborul lor tăcut îmi împrăştie iubirea,
amestecânnd-o cu roua dimineţii
pentru a da viaţă, iubirii...

Iubesc zâmbetele pline de lumină ale vieţii,
vorbele calde ale tăcerii,
amintirea clipei în care te-am întălnit
şi mi-ai dăruit în dar, iubirea...

la revedere liceu!!!









































































































































la revedere

duminică, 23 mai 2010

De ce ne ascundeţi lumina?




De ce ne ascundeţi lumina,
când nouă ne e sete de noapte?
Furăm visele ascunse de ceaţă
pentru a fi mari sculptori ai destinului,
spre ai da o faţă mai atrăgătoare,
căci noaptea ne-a făcut pe toţi artişti,
iar locuri de muncă sunt tot mai puţine.
Să-ncercăm oare pe Marte?


De ce ne ascundeţi lumina,
Pustiul ne-mbată, a cui este vina?
Să ieşim toţi în stradă, să facem cutremur
să reconstruim Babelul ,să detronăm tot cerul,
apoi să-mpărţim frăteşte, puterea.
Mie jumăta-te, iar vouă restul…


De ce ne ascundeţi lumina,
Voi nu ştiţi că asta ne este menirea?
Urcaţi-vă tineri pe munte,
Se dă de pomană azi minte,
Poate aşa vor tăcea toţi poeţii!
Ce naiba, să trecem pe Soare cu dreptul!

Istoria vieţii


Mi-ai pus pe buze iubirea, pentru a zâmbi,
mi-ai şoptit în suflet să trăiesc,
iar pentru a mă ajuta, mi-ai dăruit viaţa,
pentru a trăi...

M-ai luat de mână şi mi-ai dat aripi ,
ştiai că trebuie să merg, să descopăr,
iar pentru a te găsi,m-ai învăţăt jocul cuvintelor,
spre a vorbi...

M-ai învăţat să cânt, să-nvăţ ce-i omenirea,
să-mi scriu pe cer lumina, povestea mea cea lină,
iar pentru a-ţi scrie ţie scrisori cu a mea tăcere,
m-ai învăţat să plâng,
pentru a-ţi vorbi....

m-ai laut de mână spre a alerga prin timp,
ai apărut din zâmbet făcând totul un vis,
iar alături de al tău suflet am ales să trăiesc,
pentru a iubi, iubit să fiu mereu....

M-ai părăsit se pare, iubirea ta s-a stins,
trecuta timpul rece, iubesc sprea fi iubit,
de acolo sus în ceruri, tu îmi trimiţi scrisori,
povestea mea trăieşte
acolo, între nori...