un simplu vis

un simplu vis

miercuri, 17 martie 2010

te-am cautat...si te mai caut


Te-am cautat azi, în cele mai ascunse locuri de pe pământ.Am coborat în inferm, crezand că te voi găsi printre lacrimile ce curg acolo pe chipurile triste ce-şi trăiesc nemurirea, dar în zadar, nimic.

Te-am căutat în cele mai frumoase vise, crezând că le pot face realitate, iar cu ele te pot avea şi pe tine, dar...toate visele se nnasc pentru muri şi mor pentru a trăi.

Te-am căutat iubito în stele, în soare , in lună, în nori, crezand că ai să ma vezi şi ai să vii şi la mine. Dar tu, plină de indiferenţă, plină de ură, te ascunzi şi nu vrei să mă priveşti.Mi-e aşa dor de tine...

Liberi de a trăi. Liberi de a crede .




Suntem într-o lume în care tot mai des în jurul nostru, auzindu-se vorbindu-se de libertate. Copii, nici bine nu ating o vârstă prea mare că deja se cred mari şi-şi cer drepturile, şi mai ales să fie liberi. Tinerii, presaţi tot mai mult de probleme, presaţi de stresul impus de şcoală, facultate, examene, strigă tot mai tare că le este încălcată libertatea, că nu mai au timp pentru ei.
Dar, această libertate pentru care toţi strigăm zi de zi spre care cu toţii medităm, nu este oare prea mare?Nu suntem oare prea liberi şi nu ştim să profităm de acest lucru?
Răspunsul, îl vedem în societatea în care trăim, în valorile pe care ni le oferă şi în care, vrem nu vrem trebuie să ne descoperim. E de ajuns să faci un singur pas în lumea ce te înconjoară şi vei vedea răspunsul; tineri dezamăgiţi şi trişti, ce nu mai ştiu ce vreau de la viaţă, ce se caută în cele mai murdare vicii, sperând că acolo se află uşurarea lor. Aici a adus libertatea, aceştia sunt oamenii ce i-a creat, oameni ce uită să mai lupte, oameni ce uită să mai creadă în sine, oameni falşi, ascunşi în măşti ce nu-i reprezintă, dar în care se regăsesc.
Libertatea a atins azi totul. Ea a impus noi concepţii, a modernizat o adevărată societatea, un adevărat popor şi chiar întreaga lume. E de ajuns să întrebăm pe cei mai învârstă, pe cei ce au trăit şi într-o altfel de societatea, cea comunistă, în care libertatea era doar un vis, pentru
Mereu ne întrebăm de ce multe lucruri nu merg în viaţa noastră, de ce nu ne simţim cu adevărat fericiţi, de ce nu ne găsim liniştea interioară şi oricât am încerca să facem bine, în sufletul nostru ceva tot lipseşte. Suntem încă tineri, nu-nţelegem multe lucruri şi mai ales visăm tot mai mult, vrem să ne construim un viitor cât mai frumos şi pentru aceasta vrem să fim lăsaţi în pace, să fim liberi în a alege. Dar, indiferent cât am fi de liberi, câte visuri am avea, vom simţi că ceva ne lipseşte. Acel ceva suntem chiar noi, este încrederea în forţele proprii, în ceea ce putem face şi nu ne dăm seama ca putem, este chiar frica noastră de a lua decizii îndrăzneţe pentru noi, deoarece mereu punem în fătă, ce vor crede ceilalţi despre ceea ce fac. Atât timp cât v-a lipsi acel ceva din viaţa noastră, atât timp cât nu vom şti să primim libertatea spre binele nostru şi să-i descoperim părţile bune, nu ne vom da seama de ceea ce suntem şi vom fi sclavii propriilor noastre temeri, propriilor noastre vicii, şi vom continua să trăim în falsitate ce ne ascunde adevărata faţă, mult mai minunata decât ceea in spatele căreia ne ascundem.
Suntem liberi, suntem stăpânii propriilor noastre vise, sunt cei ce le pot în deplini dar nu suntem atotputernici. Avem libertatea de a crede, dar trebuie să ştim ce să credem. Avem libertatea de a trăi, dar trebuie să ştim ce trăim. Avem libertatea de a fi dar, de noi depinde ceea ce vrem să fim. Să ştim să profităm de liberate pentru noi , pentru binele nostru, să nu o lăsam ca ea să devină o piedică în calea fericirii şi descoperiri noastre.

Istoria unei zile, viata mea


Ora 7: Mă nasc din nou la viaţa,
ce placut e lumina zilei
ce mi-o dă mie SOARELE

Ora 8: Cineva mă încurajează,
îmi spune că trăiesc doar pentru a fi cineva,
am nevoie de curaj şi de încredere.
Ei îmi vor d ace vor putea-PĂRINŢII MEI

Ora 9: Ies la lumină.
Mă văd pus în faţa atâtor mistere,
atâtor lucruri ce nu le înţeleg,
dar aflu că e un loc unde le pot înţelege
şi trebuie s alas ca viaţa să ma înveţe,
căci ea e cea mai bună ŞCOALĂ

Ora 10: Gata,am început să înţeleg,
în mijlocul atâtor tineri ce vor şi ei să înveţe,
am descoperit cea mai importantă valoare-PRIETENIA

Ora 11: Te-am întâlnit…
în timp ce mă plimbam prin parc,
plutind prin viaţă,prin frumuseţile ei,
te-am găsit înflorind tânără floare-IUBIREA

Ora 12: Amieşit de pe băncile şcolii,
de acum sunt destul de matur pentru a înţelege totul,
nu ştiu încă totul,dar ma descurc,
ştiu că trebie să lupt pentru a fi cineva
şi pentru asta am nevoie de mult CURAJ

Ora 13: Sunt aici în faţa ta,
ţinând în mână iubirea,de care vreau să ma leg,
şi să trăiesc mereu,CĂSĂTORIA

Ora 14: Emoţiile sunt mari,
azi, am dat şi eu altora viaţă,
cum şi ei mi-au dat mie o şansa la VIAŢĂ.

ORA 15: Sunt trist,îmi merge totul prost,
trebuie să-mi caut un alt post de muncă,
ştiu că şi tu iubire suferi
dar ştiu că-mi oferi ÎNŢELEGERE.
Ora 16: Plâng în continu,trebuie să fac ceva,
trebuie să înving SUFERINŢA.

Ora 17: Totul revine la normal,
din nou zâmbesc iar lacrimile-mi sec,
te-am regăsit din nou,o dulce ARMONIE.

Ora 18: Mă simt tot mai singur,
toţi cărora le-am dat viaţă au plecat,
ne-aui lăsat singuri,eu şi cu iubirea mea,
acum,gust şi eu din plin,SINGURĂTATEA.

Ora 19: Tot singuri,tot singuri stăm sub soare,
Şi eu simt cum cad uşor în DISPERARE.

Ora 20: Mă simt tot mai slăbit ,
se va sfârşi curând acest DRUM NEBUN.

ORA 21: Mă laşi şi tu,te duci în lumea ta,
acolo sus între stele,între fericire
şi aici,în lumea basmelor,
mă laşi pe mine,murind de al tău DOR

Ora 22: Gata,s-a terminat,mă duc...
mă duc pe un alt drum,
mă scufund din nou în întuneric,
într-o viaţă nouă plină de mistere,
spre a te întâlni din nou,
printesa vietii mele,
purtat pe valuri ca stelele ce MOR.

duminică, 14 martie 2010

Scriu…scriu fără întrerupere,
umplu foia albă cu lacrimi,
lacrimi negre,lacrimi mute,
lacrimi albe,lacrimi surde…
Plutesc pe un râu în flăcări
ce-şi urmează cursul lui sălbatic,
neluat în seama,uitat,
curge fără întrerupere
lăsat sa curgă,să ţipe,să plângă,
să ceară ajutor într-o pădure fără viaţă,
de la munţii falnici care,
deşi sunt atât de măreţi,
sunt străpunşi şi de cel mai mic strop
ce se desprinde din el.

Scriu…scriu pe frunze moartea,amintirea,
amintirea ta plină de mărire,
plină de lacrimi ce se pierd din iubire,
ce pier pe un cer atât de negru ,
într-un anotimp al morţii,al disperării,
şi cu ele piere totul,se duc…spre adâncurile mării….

Scriu…scriu pe un cer plini de stele,
plini de poveşti ce zac acolo de secole,
scriu şi eu povestea mea,
poveste ce va pluti prin noapte,
aşteptând ca un luceafăr al nopţii,
sau poate o prinţesă dintr-un basm,
sa-i asculte glasul ei scăldat în şoapte,
să o scoată din valea uităriiunde stă zi şi noapte,
se va duce spre moarte,spre moarte….

Trăiesc pe o scenă înconjurat de actori,

de feţe diferite ,cărora trebuie să le dau un rol.

Oare acesta la ce mă poate ajuta?

Dar el,sau ea?

Nu ştiu…ce să fac?


Privesc scena cu decorul proaspăt montat;

ştiu că e cel din scena a IVa,al IV-lea act.

Dar de ce l-am gândit aşa?

Oare chiar eu l-am gândit?!


Trăiesc pe o scenă înconjurat de necunoscuţi,

de atâtea lucruri noi,costume, actori şi decor

şi încă nu-mi pot da seama ce caut eu aici,în această piesă…


Dar deodată aud o voce: „Începem?”

Nedumerit,dau din cap că sunt de acord

şi stau,privesc,ascult şi mă trezesc.

Azi am programat o repetiţie pentru un nou act,

iar eu sunt regizorul,am rolul principal.


Trăiesc pe o scenă,înconjurat de actori;

acum regizez o nouă piesă , viaţa mea,

nu cunosc pe nimeni, nu ştiu de unde au apărut,

au intrat în scenă,pur şi simplu,fără să-mi doresc.

O să-i las,să văd ce ştiu să facă;

Nu vor, oare , pur şi simplu

,să ocupe şi ei un rol în piesa mea?

Oricum, nu am încredere în toţi,

Şi dacă nu-mi plac, îi concediez şi caut alţii mai buni.

Cum va ieşi? Prost,ca de obicei ?

Sper ca mâine totul să fie bine…

Degeaba plangi


Degeaba plângi,tinere om,că ţi-ai pierdut splendoarea,

că stai acum uitat de toţi,privind în ceruri marea,

căci tu,cel ce erai stăpân pe armonii eterne,

stai trist şi-asculţi ploaia de spini ce peste tine vine.


Degeaba-ţi plângi,tinere om,istoria deşartă,

ce s-a născut spre infinit dar astăzi este moartă,

căci vei rămâne ăn final, ofloare în fereastră,

ce se va pierde într-o zi,în neagra zare albastră.


Degeaba-ţi plângi,tinere om,calvarul ce te-nalţă

şi dragostea ce ai pierdut şi te-a minţit în faţă,

degeaba umbli fără rost pe drumuri fără margini

şi tot mereu trăieşti în vise,poveşti scrise-n imagini.

A mai trecut un an iubito,

şi am fost mereu uniţi în tot,

cu-n zâmbet rist şi lacrimi mute,

lutarăm zilnic prin noroi

sătui de tot, plutind în vise,

am vrut să ajugem pân la cer,

şi-am tot fugit, prin nori şi stele

scăldaţi în infintul gol.


A mai trecut un an iubito...

copacii iar vor înverzi,

şi tot sătui de chipuri triste,

de păsări ce trec în zbor,

vor amuţi scăldaţi de umbre

şi vom pieri şi noi cu ei.


A ma itrecut un an iubito

şi vor mai trece atâtea veri,

şi vom rămâne mereu singuri

bătuţi de vânt, de ploi, de ger..

până când totul se va stinge,

dar noi, mereu, doar amândoi.