un simplu vis

un simplu vis

vineri, 19 martie 2010

Lumea mea





Lumea mea e o lume unică,
nu are limite,nu cunoaşte graniţi,
nu are formă,nici mărime,
nu are timp...nu are nimic.

Lumea mea se află-n mine,
în sufletul meu nemărginit,
în imaginaţia mea călătoare,
şi veşnic nemuritoare.

Lumea mea-i formată din cuvinte,
pe care le scriu pe hirtie ca versuri,
prin ele le vorbesc tututror,
de această lume fără margini.

Lumea mea e poezia,
o comoara fără preţ.
este unica mea bucurie,
este tot ce am mai scump.

Lumea mea eşti tu durere,
voi prieteni mincinoşi,
ce credeţi că mintea asta,
se gândeşte fără rost.

Lumea mea e un brad verde,
Ce nu moare nicidecum,
când necazuri peste dâsa,
năvălesc ca din senin.

Lumea mea, e-o altă lume,
unde orisice cuvănt,
e o alta poezie,
ce se naşte pe pământ.


Dimineaţă





M-am trezit din nou la viaţă,


te privesc din patul suferinţei mele,


dar tu nici nu mă atingi,nute simt,


şi plâng...plâng cu lacrimi pline de chin,


pline de dorinţe imposibile,


ce nu se vor realiza niciodată,e prea mult.


Stau...


Aş vrea să te simt din nou aici,


lângă trupul meu plin de urme


lăsate de bicul tău plin de venin,


dar lupt,le suport cu bucurie,


dar te rog,te rog iubire vino din nou la mine,


vino din nou adumă la viaţă,


scoate-mă din acest paradis negru,


în care orbit de iubiea ta melancolică,


m-am lăsat condus pe acest drum fals...


al fericirii....



M-am trezit,dar oare chiar trăiesc?


fără tine nu-s nimic,opiatră într-un râu,


atât de mare e singuratatea aici


în valuri,printre ape,furtuni ce mă alin,


iar tu,tu taci iubire,acolo-n paradis,


departe stai de mine


şi nu mă vezi cum plâng...

Jurnalul unui tanar II








Traiesc.Mi-am dat seama ca traiesc cand am vazut din nou soarele cum apare in viata mea.L-am vazut din nou dupa ce am petrecut o perioada mai lunga in noapte,cautandu-ma desi nu te vedeam doar pe tine.Tu mi-ai luat mintile iar eu a trebuit sa te scot din mintea mea plina de dezordine.


Iubesc...iubesc din nou.Te-am vazut ascunsa in noapte,scaldata in lacrimi,inchisa pe o insula inconjurata in mare in timp ce eu inotam in oceanul rece al disperarii,inconjurat de pesti si rechini ce nu doreau sa le fiu decat hrana,sa nu ma mai vada.


Tu m-ai luat de mana ,m-ai scos din valuri,dintre apele reci si m-ai invitat sa stau acolo cu tine ,pe o insula saraca inconjurata de ape.M-am aventurat sa traiesc acolo,doar eu cu tine,un strain pentru mine.Nu steam unde sunt,ce sunt,nu steam ca nu spatele la ceea ce vad se pot ascunde atata bucurie,un inger nevinovat alungat din ceruri.


Te-am privit,m-ai privit,t-am placut,m-ai placut,m-am lasat condus de tine ,iar tu m-ai lasat sa te descopar,sa vad ca tu esti ceea ce-mi lipseste,ceea ce cautam,ceea ce-mi doream.


Mi-a fost teama ca am sa te pierd,ca n-am sa-ti fiu pe plac,ca am sa ajung din nou in ocean,printre valuri,printre pesti ,dar tu nu m-ai lasat,m-ai luat de mana,m-ai condus printre valuri,printre nori,printre furtuni,printre stele ce ne priveau invidioase si m-ai condus spre lumea minunata a fericirii.Acum cand te am ma tem sa nu te tem,ma tem sa nu ma scufund din nou in mare.


Aceasta e, aceasta e povestea noastra,a mea si a ta.Sper sa ramana la fel a noastra,doar noi doi pe insula noastra inconjurata de mare.

Jurnalul unui tânăr





Azi ,o nouă zi,e o bucurie că respir din nou şi că văd acest minunat soare şi respir acest aer parfumat.Îmi voi începe din nou drumul meu de zi de zi luptând în aprigul meu război cu cei ce nu mă înteleg.


Nu sunt ca ei ,nu sunt vedeta,nu pot ridica munţii,nu pot schimba lumea dar sunt sigur ca pot face şi eu ceva bun.Am nevoie de increderea voastră,de ajutorul vostru,de respectul vostru dar mai ales de întelegerea voastră,dacă vreţi să mi-o daţi. Dacă vreţi să nu vă urasc lasati-mă în pace. Pot fi şi eu stapănul propriei mele vieţi.


Azi aş vrea să iubesc…să iubesc cu adevarat pe cineva,să ofer şi să primesc dragostea de la cineva,dar,stiu ca e greu .Tot ce pot primi ca rasplată la iubirea mea adevărată,este o iubire falsă,de distractie,de câteva zile.Nimeni nu vrea să mă iubească,le e frica de mine,să mă cunoască să afle ce este în mine.Toţi vor doar să se joace de-a iubirea,asa că nu-mi rămâne decât să sufăr în tăcere.


As vrea să pot schimba lumea,s-o fac mai buna,să o las mai bună pentru cei ce vor veni după mine.Dar ce pot face eu?Sunt un nimic, o mica fiinţă condusă de cei mari,de concepţiile şi ideile pe care ei le-au pus si oricât aş vrea să fac ceva nu voi reusi.Mai sunt încă 6 miliarde de oamnei ca mine,fiecare având ideile lor ,găsind cu greu pe cineva care să-i inteleaga.Aşa că nu-mi rămâne decât să tac,să merg înainte să sper că într-o zi,voi găsi pe cineva care să mă înteleagă şi să mă ajute. Să sper ,asta e tot ce pot face….



S-a sfârşit!





S-a sfârşit,mi-ai scriso-n stele,


printre frunze ce nu mor,


printr-un cant suav ce-l înalţă,


păsări în văzduhul mort.



S-a sfârşit,trecuta timpul,


amintirile-au rămas,


tot ce-a fost acum sunt visuri,


ce se duc încet spre moarte…



Vor muri,vor trece anii,


vor rămâne un vis frumos,


prin dumbrava mea de chinuri


şi pe drumuri fără rost,


transformând spinii în stele


când îţi văd în ele chipul…



S-a sfârşit,s-a dus ce-a fost,


acum sunt doar eu,un biet mort,


ce mă chinui să te am,


dar tu soare,ai plecat.


Şi pe-un cer sărac în basme


colorat cu lacrimi negre,


tu ai scris poveste noastră,


cu-n sfârşit ce plânge-n şoapte,


pentru a fi apoi pavăză,


celor ce se pierd în noapte…


miercuri, 17 martie 2010

te-am cautat...si te mai caut


Te-am cautat azi, în cele mai ascunse locuri de pe pământ.Am coborat în inferm, crezand că te voi găsi printre lacrimile ce curg acolo pe chipurile triste ce-şi trăiesc nemurirea, dar în zadar, nimic.

Te-am căutat în cele mai frumoase vise, crezând că le pot face realitate, iar cu ele te pot avea şi pe tine, dar...toate visele se nnasc pentru muri şi mor pentru a trăi.

Te-am căutat iubito în stele, în soare , in lună, în nori, crezand că ai să ma vezi şi ai să vii şi la mine. Dar tu, plină de indiferenţă, plină de ură, te ascunzi şi nu vrei să mă priveşti.Mi-e aşa dor de tine...

Liberi de a trăi. Liberi de a crede .




Suntem într-o lume în care tot mai des în jurul nostru, auzindu-se vorbindu-se de libertate. Copii, nici bine nu ating o vârstă prea mare că deja se cred mari şi-şi cer drepturile, şi mai ales să fie liberi. Tinerii, presaţi tot mai mult de probleme, presaţi de stresul impus de şcoală, facultate, examene, strigă tot mai tare că le este încălcată libertatea, că nu mai au timp pentru ei.
Dar, această libertate pentru care toţi strigăm zi de zi spre care cu toţii medităm, nu este oare prea mare?Nu suntem oare prea liberi şi nu ştim să profităm de acest lucru?
Răspunsul, îl vedem în societatea în care trăim, în valorile pe care ni le oferă şi în care, vrem nu vrem trebuie să ne descoperim. E de ajuns să faci un singur pas în lumea ce te înconjoară şi vei vedea răspunsul; tineri dezamăgiţi şi trişti, ce nu mai ştiu ce vreau de la viaţă, ce se caută în cele mai murdare vicii, sperând că acolo se află uşurarea lor. Aici a adus libertatea, aceştia sunt oamenii ce i-a creat, oameni ce uită să mai lupte, oameni ce uită să mai creadă în sine, oameni falşi, ascunşi în măşti ce nu-i reprezintă, dar în care se regăsesc.
Libertatea a atins azi totul. Ea a impus noi concepţii, a modernizat o adevărată societatea, un adevărat popor şi chiar întreaga lume. E de ajuns să întrebăm pe cei mai învârstă, pe cei ce au trăit şi într-o altfel de societatea, cea comunistă, în care libertatea era doar un vis, pentru
Mereu ne întrebăm de ce multe lucruri nu merg în viaţa noastră, de ce nu ne simţim cu adevărat fericiţi, de ce nu ne găsim liniştea interioară şi oricât am încerca să facem bine, în sufletul nostru ceva tot lipseşte. Suntem încă tineri, nu-nţelegem multe lucruri şi mai ales visăm tot mai mult, vrem să ne construim un viitor cât mai frumos şi pentru aceasta vrem să fim lăsaţi în pace, să fim liberi în a alege. Dar, indiferent cât am fi de liberi, câte visuri am avea, vom simţi că ceva ne lipseşte. Acel ceva suntem chiar noi, este încrederea în forţele proprii, în ceea ce putem face şi nu ne dăm seama ca putem, este chiar frica noastră de a lua decizii îndrăzneţe pentru noi, deoarece mereu punem în fătă, ce vor crede ceilalţi despre ceea ce fac. Atât timp cât v-a lipsi acel ceva din viaţa noastră, atât timp cât nu vom şti să primim libertatea spre binele nostru şi să-i descoperim părţile bune, nu ne vom da seama de ceea ce suntem şi vom fi sclavii propriilor noastre temeri, propriilor noastre vicii, şi vom continua să trăim în falsitate ce ne ascunde adevărata faţă, mult mai minunata decât ceea in spatele căreia ne ascundem.
Suntem liberi, suntem stăpânii propriilor noastre vise, sunt cei ce le pot în deplini dar nu suntem atotputernici. Avem libertatea de a crede, dar trebuie să ştim ce să credem. Avem libertatea de a trăi, dar trebuie să ştim ce trăim. Avem libertatea de a fi dar, de noi depinde ceea ce vrem să fim. Să ştim să profităm de liberate pentru noi , pentru binele nostru, să nu o lăsam ca ea să devină o piedică în calea fericirii şi descoperiri noastre.